HELSINKI – 18th – 19th OF AUGUST 2009

TALLINN – 20th OF AUGUST 2009

RIGA – 21th OF AUGUST 2009

WARSAW – 22th OF AUGUST 2009

KRACOW – 23th OF AUGUST 2009

by alistair

View Larger Map

BUDAPEST – 8th OF AUGUST 2009

PRAGUE – 9th OF AUGUST 2009

COPENHAGEN – 10th OF AUGUST 2009

MALMO – 11th of August 2009

GOTTEBORG – 11th of August

FJASELBACKA (SWEDEN)- 11th OF AUGUST 2009

OSLO – 11th – 13th of August

BERGEN & NORWAY FJORDS 13th, 14th, 15th OF AUGUST

STOCKHOLM – 16th, 17th OF AUGUST 2009

to be continued with Helsinki, Tallinn, Riga, Warsaw and Kracow

by alistair

Dunele din Maspalomas

Si e normal sa fie asa intrucat, geografic, insulele se situeaza la aproximativ 200 de km de coasta de vest a Africii de Nord, un pic mai jos de Maroc, in Oceanul Atlantic. Asezarea lor te face uneori sa uiti ca apartin de fapt Spaniei, inca de prin secolul al 13-lea, si doar faptul ca auzi o Spaniola cu accent canar te face sa realizezi ca esti inca, oarecum, in Europa. Locuitorii originali ai insulelor purtau numele de Guanches, se crede ca erau de origine Berbera si traiau in pesteri. Acestea sunt usor de observat in munte la tot pasul, chiar si din viteza unei calatorii cu masina.

O geografie bizara si o istorie pe masura. Ai zice ca esti in Orientul Mijlociu, ca esti aproape in Sahara (Gran Canaria este celebra si pentru dunele din Maspalomas unde una dintre principalele atractii turistice este trekkingul pe camile), dar oamenii sunt inediti. Insula nu m-a frapat printr-o feerie de peisaje (coasta e arida si muntii stancosi, cu vegetatie parcimonioasa, iar palmierii par mai toti plantati de mana omului impreuna cu multicolorele flori asezate strategic pe marginea soselelor), ci prin oamenii care sunt ca si vremea; calzi si zambitori.

Principalele statiuni turistice sunt Playa del Ingles (celebra si pentru numeroasele restaurante, baruri si cluburi, precum si pentru complexul comercial Yumbo – locul de intalnire al homosexualilor de peste tot), Maspalomas (inedita prin Farul Maspalomas aflat la capatul promenadei pe plaja dintre Playa del Ingles si Maspalomas si prin dunele care te duc cu gandul la desertul Sahara), Puerto Rico, Armadores (unde indraznete complexe hoteliere stau catarate pe munti si in al carui golf o plaja artificiala a fost creata cu nisip adus tocmai din Caraibe), Mogan (supranumita si Venetia datorita numeroaselor canale care o strabat).

Puerto Rico

Puerto de Mogan

Playa de Mogan

Playa de Los Amadores

Desigur, ca orice destinatie turistica, Gran Canaria ofera numeroase alternative de agrement: surfing, trekking pe camile, diving si plimbari cu submarinul, safari, calarit, ciclism, spectacole cu crocodili si papagali, golf (terenurile de golf de aici sunt adevarate minuni vizuale) etc., insa adevarata delectare pe care eu am perceput-o ca fiind specific canara o reprezinta atitudinea pozitiva a oamenilor.

Stiu foarte bine cum e cu Customer Service-ul si la fel de bine pot aprecia daca e bun sau rau, insa in Gran Canaria (si probabil in tot arhipelagul) nu cred ca exista notiunea de Customer Service prost. Absolut toti oamenii se comporta ireprosabil, au un zambet care nu e deloc fortat ci pare mai degraba ca s-au nascut cu el inscris pe chip, si sunt gata sa iti indeplineasca si cele mai nastrusnice doleante. In Canare nu parasesti un restaurant pana nu ti se ofera ceva din partea casei (in general un pahar de rom – romul cu miere e o specialtate canara ce ma face sa cred ca asta era de fapt ambrozia bauta de zei – sau o acadea pentru copii). Sa spui despre mancarea canara ca este delicioasa este o subevaluare crunta. Lasand la o parte paella (dupa care sunt innebunita, chiar daca este proasta), cel mai gustos lucru mancat aici a fost un paner cu paine de la cuptor, rosii „cu gust”, ulei de masline si usturoi, intr-un autentic stil traditional. E adevarat ca mancarea este aproape identica cu cea din Spania continentala, cu exceptia sosului cu usturoi numit „mojito” cu care sunt asezonati cartofii „viteji” (patatas bravas), insa „gambas a l’ajillo” (creveti cu usturoi) si “pigmentos de padron” (ardei verzi cu sare) mai buni nici ca am gustat vreodata.

Gambas

Pigmentos de padron

Din punct de vedere al restaurantelor care merita vizitate, pot recomanda Restaurantul Taboror (situat in munti, mai sus de localitatea Aguimes, aflat intr-o pestera autentica si foarte popular printre localnici datorita muzicii traditionale si a originalitatii) si Restaurantul Patio Canario din portul Mogan (care iti ofera pe langa cel mai proaspat peste posibil si o minunata vedere la portul cu yachturi de lux).

Restaurant Taboror

O curatenie exemplara domneste peste tot. Gran Canaria reprezinta o destinatie grozava pentru un ochi si o minte obosita, pentru o inima stresata si pentru o fata care are nevoie sa zambeasca mai mult.
O oaza binevenita de caldura, curatenie si ospitalitate!

by Iulia Calota

http://fromlondonwithlovebyiulia.blogspot.com/

by Alistair

by Alistair

by Alistair

La Edinburgh am fost in urma cu cativa ani. Mai vazusem si alte orase in Marea Britanie si cumva toate emanau austeritatea specifica acestei insule, aceleasi case de caramide aliniate corect ca niste soldatei din armata regala, modeste si lipsite de dorinta de a iesi in evidenta, aceleasi centre de shopping si aceiasi oameni limfatici tarand dupa ei o droaie de copii blonzi si neascultatori.

Calatoria la Edinburgh i-a urmat celei de la Glasgow unde mie chiar imi placuse putin (Glasgow-ul era curat si oarecum modern, aerisit, amintindu-mi usor de grandoarea specifica Vienei, desi la o scara cu mult mai modesta) si ma asteptam la ceva similar (din nou trebuie sa recunosc: sufar de ignoranta, nu prea ma documentez despre locurile pe care urmeaza sa le vizitez, preferand sa fiu complet surprinsa si sa risc sa pierd ore bune invartindu-ma in cerc pana ma lamuresc cum stau lucrurile). Asadar, infruntand dezamagiri dupa dezamagiri (Blackpool-ul a fost cel mai odios – desi citisem undeva ca este supranumit “Las Vegas-ul Europei” , n-am gasit acolo decat niste localuri prafuite pline de jocuri mecanice si o atmosfera care imi amintea foarte mult de Techirghiol, statiunea de bai climaterice de pe lacul Techirghiol, unde ma ducea mama ocazional cand eram mica si care mi se parea fioros de urata si de amenintatoare in acelasi timp).

Asadar (sper ca introducerea destul de lunga a creat suspansul necesar), doamnelor si domnilor sa intre in scena Edinburgh!

Momentan cuvintele mi se invalmasesc, se iau la bataie unul cu celalalt, fiecare declarandu-se mai vrednic si mai demn sa descrie orasul care m-a lasat fara suflare din prima clipa. Incerc sa le dau fiecaruia ocazia sa se afirme: maret, glorios, misterios, istoric, de poveste, cald, vivid, surprinzator, agitat, prietenos, armonios, inventiv, nemaipomenit, traditional, inovativ, special, dramatic, spectaculos. Desigur, cuvinte ar mai fie ele, dar ma tem ca daca le dau tuturor sansa sa apara in acest articol, vom transforma excercitiul intr-unul de vocabular si vom uita cu totul de obiectul adoratiei noastre.

Edinburgh, capital Scotiei, este al saptelea oras ca marime din Marea Britanie si al doilea din Scotia dupa Glasgow si gazduieste in fiecare an de la sfarsitul lui iunie pana la inceputul lui septembrie asa numitul Festival din Edinburgh. De fapt e o serie de evenimente separate, dintre care cel mai important este Edinburgh International Festival. Eu m-am nimerit chiar in plina desfasurare a Festivalului International si m-am simtit deodata transportata intr-o lume de basm. Strazile erau inundate perpetuu de oameni, se cantau cantece, se jucau piese de teatru, se recita, se vindeau lucruri, se faceau poze, se radea, se tipa si eu faceam parte din aceasta multime vie si nastrusnica.

Si asta n-ar fi fost la fel de spectaculos fara orasul in sine. Orasul in sine era eroul acestor manifestari de bucurie generale. Orasul in sine (de fapt Centrul Vechi, caci Centrul Nou seamana desigur cu ale multor altor orase) e parca desprins din Harry Potter (deh, nu-i de mirare ca JK Rowling e originara din Edinburgh) sau Lord of the Rings (va amintiti de orasul Minas Tirith cu strazile sale intortocheate care se suprapun?). Strazile din Centrul Vechi ale orasului sunt suspendate unele peste altele si este foarte usor sa te pierzi intrand intr-o cladire, urcand sau coborand un etaj si iesind pe o alta usa intr-o alta strada. Strazile sunt ca un alambic prin care susura seva vietii.

Orasul te farmeca insa si prin oamenii sai. Scotienii sunt plini de viata, naturali si binevoitori si din pacate (deh, visul sfaramat al oricarui turist care se hraneste din clisee) nu poarta kilt in viata de zi cu zi. Iti vine sa le ceri intruna indicatii (desi oricat de bun cunoscator ai fi de limba engleza, risti sa nu pricepi o iota) numai de dragul de a auzi cuvintele care li se scurg printre buze. M-am indragostit in aceeasi clipa si de oras si de oamenii sai.

Din pacate, dupa cum am recunoscut si cu alte ocazii, nu sunt un calator silitor. Daca mi-as fi facut mai bine temele, v-as fi povestit de Castelul Edinburgh, de Edinburgh Dungeons, de cea mai veche strada din Edinburgh, de Royal Museum of Scotland, de catedrala St Giles, de Royal Mile (care este de fapt succesiunea de strazi de care va vorbeam mai devreme din Orasul Vechi) si de multe alte notabile obiective care merita vazute de un turist serios.

Am sa va spun insa ce m-am invrednicit sa fac si sa vad eu: am urcat pe Calton Hill (un deal aflat in Nord-Estul Orasului Nou, de unde se poate vedea una dintre cele mai frumoase panorame din intreaga Mare Britanie si unde se afla si cateva monumente demne de mentionat: doua observatoare, un turn dedicat Amiralului Nelson, Vechiul Liceu Regal, Monumentul National, o incercare scotiana neterminata de Partenon Atenian, total neasteptat, insa fermecator, si monumentul Dugald Steward, de asemenea in stil atenian), am vazut Monumentul Scotian din central orasului construit in stil Gotic Victorian, am facut un tur al orasului cu busul turistic (cu care ocazie am vazut si portul), am facut poze cu Braveheart (de fapt un actor care cu fata vopsita in albastru ii semana chiar foarte bine lui Mel Gibson), am vizitat Parlamentul Scotian (o cladire interesanta, in stil modern, care sparge un pic peisajul medieval specific) si, absolut intamplator, Muzeul Copilariei (o expozitie de jucarii vechi care parca te proiecteaza inapoi intr-un timp cand copiii erau fericiti sa calareasca un bat cu cap de cal in loc sa zbiere ca parintii nu i-au luat ultimul Nintendo sau WII).

Asadar, Edinburgh, cu casele sale medievale si georgiene, te face sa traiesti pentru cateva zile in afara timpului modern, te poarta pe stradutele sale suprapuse printr-o multime de stari si emotii care de care mai intensa si mai frumoasa ca precedenta si nici nu te imbie sa revii, stiind ca o vei face oricum.

by Iulia Calota

http://fromlondonwithlovebyiulia.blogspot.com/

by Alistair